In urma jocului foarte bun prestat in ultimul timp, Adrian Mutu are de partea sa multi suporteri, dovada fiind sondajul facut de Federatia Internationala de Statistica a Fotbalului (IFFHS) in privinta celor mai populari fotbalisti din anul 2007, in care internationalul roman ocupa locul 6 in clasamentul intermediar.
Adrian Mutu a fost votat pana acum de 13.008 de vizitatori ai site-ului IFFHS si este devansat de egipteanul Mohamed Aboutreika (700.230), arabul Yasser Al-Qahtani (420.049), irakianul Younis Mahmoud (366.235), brazilianul Rogerio Ceni (186.713) si rusul Egor Titov (27.427). Dupa Mutu, se afla vedete ale fotbalului mondial, precum Kaka, Ronaldo, Messi, Beckham sau Ronaldinho. Cel mai popular fotbalist al anului 2007 va fi ales de vizitatorii site-ului IFFHS pana la 3 ianuarie 2008.
|