Craig Brewster, managerul gruparii Inverness, a spus ca este multumit de atacantul roman Marius Niculae atata timp cat acesta "munceste din greu pentru echipa", chiar daca "Sageata" a reusit abia sambata sa marcheze pentru prima oara în campionatul Scotiei. "Sunt fericit pentru Marius ca a înscris primele goluri în campionat. El vine dintr-un fotbal diferit, din alta cultura, dar s-a adaptat foarte repede. Singurul lucru pe care nu-l reusise era sa înscrie, iar un atacant mereu cauta asta. I-am spus ca sunt multumit de el atata timp cat munceste din greu pentru echipa. Era foarte important sa-l ajutam cat mai repede pe Marius", a spus Brewster.Niculae a marcat sambata primele sale goluri pentru Inverness, în meciul castigat, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fata formatiei Hibernian, în etapa a 16-a a campionatului Scotiei. Niculae a înscris în minutele 42 si 78, iar Inverness a obtinut a treia victorie la rand în prima liga scotiana, în care ocupa locul opt, cu 19 puncte.
|