Toate redactiile din Arabia Saudita au fost anuntate de Ministerul Informatiei din aceasta tara ca este interzisa publicarea oricarui articol despre antrenorul roman Cosmin Olaroiu, dupa incidentul petrecut, saptamana trecuta, in finala Cupei Coroanei Printului.
"Este interzisa publicarea oricarui articol, editorial sau stire despre Cosmin Olaroiu. Numele sau nu poate aparea in ziare, fie ca e vorba de articole impotriva sa sau in sprijinul sau" a fost instructiunea primita de jurnalistii arabi.
Conform ProSport, oficialii clubului Al Hilal isi continua demersurile pentru a-l putea pastra in functie pe Olaroiu, dar, in cazul in care acest lucru nu va fi posibil, seicii au doua variante: Victor Piturca sau Luiz Felipe Scolari.
Echipa saudita, antrenata de Cosmin Olaroiu, la care este legitimat Mirel Radoi, Al Hilal, a castigat vineri Cupa Coroanei Printului, dupa ce a invins in finala, scor 1-0 dupa prelungiri, formatia Al-Shabab. La finalul partidei, tehnicianul roman a avut un conflict cu oamenii de ordine de la stadion, deoarece acestia nu le-au permis jucatorilor care au urmarit meciul din tribune sa participe la festivitatea de premiere si a aruncat tricoul pe care era inscriptionat chipul printului Bin Abdul Aziz.
|