Capitanul Romaniei, Cristian Chivu (foto), a declarat ca esecul pe care echipa sa, Inter Milano, l-a suferit, duminica, pe terenul lui Napoli, scor 0-1, ii va ambitiona si mai mult pe colegii sai in perspectiva partidelor viitoare, dar a admis ca jocul liderului nu a fost unul reusit. "Trebuie sa uitam ce s-a intamplat azi (n. r. duminica) si sa continuam sa muncim asa cum am facut-o pana acum. A fost un meci in care totul a decurs impotriva noastra. Pentru noi, urmeaza o confruntare foarte importanta, cea cu Lazio. Dupa infrangerea cu Napoli, pe care nu stiu cum sa o explicam, suntem si mai determinati sa obtinem cele trei puncte etapa viitoare", a spus aparatorul roman. Inter, la care Chivu a evoluat titular in banda stanga a apararii pana in minutul 81, cand a fost inlocuit cu brazilianul Maxwell, a pierdut, duminica seara, pe terenul lui Napoli, scor 0-1, in epilogul etapei a 33-a din Serie A. In urma acestui rezultat, formatia pregatita de Jose Mourinho a acumulat 74 de puncte si isi pastreaza in continuare pozitia de lider al campionatului italian, avand un avans de 7 puncte fata de ocupanta locului secund, AC Milan.
|