Gruparea bavareza este dispusa sa negocieze transferul lui Franck Ribery, insa solicita clubului Real Madrid peste 50 de milioane de euro in schimbul mijlocasului francez.
Presedintele Consiliului de Supraveghere al lui Bayern München, Franz Beckenbauer, a afirmat in presa germana ca gruparea bavareza este dispusa sa negocieze transferul lui Franck Ribery, in cazul in care jucatorul vrea sa plece.
"Am discutat deja la ultima sedinta si suntem de acord. In cazul in care Ribery vrea sa plece, ne vom ocupa de aceasta problema", a explicat Beckenbauer.
"Kaiser Franz" a mentionat ca mijlocasul francez are doua optiuni: sa-si prelungeasca intelegerea cu gruparea bavareza sau sa fie lasat sa se transfere.
"Singura problema pentru Bayern este ca, in cazul in care jucatorul vrea sa plece, ne va fi foarte greu sa-l oprim", a adaugat Beckenbauer, desi alt oficial al clubului din München, Karl-Heinz Rummenigge, a declarat ca gruparea bavareza nu intentioneaza sa-l vanda pe jucatorul francez.
La randul sau, managerul clubului Bayern, Uli Hoeness, a afirmat cu putin timp in urma ca un picior al lui Ribery costa 50 de milioane de euro, comentand astfel interesul manifestat de Chelsea Londra, Barcelona si Real Madrid pentru mijlocasul din Hexagon.
Perez, decis "sa se bata" pentru Ribery
Presa iberica sustine ca formatia Real Madrid este pregatita sa plateasca 55 de milioane de euro pentru internationalul francez al echipei Bayern München, Franck Ribery, dupa ce a cheltuit deja 93 de milioane de euro pentru Cristiano Ronaldo si 65 de milioane de euro pentru Kaka.
"Franck Ribery va juca la Real Madrid si va fi al treilea cel mai scump transfer al verii pentru presedintele Florentino Perez", a scris prestigiosul cotidian sportiv As.
Jurnalistii iberici au informat ca presedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a decis "sa se bata" pentru a-l aduce pe Ribery in Spania dupa ce a avut mai multe discutii cu consilierul sau, Zinedine Zidane, si cu directorul general al clubului, Jorge Valdano.
Valdano sustine ca nemtii sunt lacomi
Informatiile oferite de presa spaniola in privinta achizitionarii lui Ribery de Real Madrid sunt contradictorii. Zilele trecute, jurnalistii iberici au publicat o declaratie a lui Jorge Valdano, care a spus ca oficialii clubului Bayern München solicita o "suma astronomica" pentru francezul Franck Ribery deoarece nu vor sa-l vanda.
"A existat la un moment dat un interes al Realului pentru Ribery, insa Bayern se mentine pe o pozitie dura. Ei nu vor sa-l vanda si de aceea cer o suma astronomica", a spus Valdano.
Sa remarcam ca, dupa transferul brazilianului Kaka, de la AC Milan, si al portughezului Cristiano Ronaldo, de la Manchester United, Jorge Valdano a afirmat ca "mai este nevoie de inca patru sau cinci jucatori".
|