Directorul sportiv al lui Atletico Madrid, Jesus Garcia Pitarch, a declarat, miercuri, ca internationalul spaniol Jose Antonio Reyes, care in stagiunea precedenta a fost imprumutat la Benfica Lisabona, va fi pastrat in lotul gruparii madrilene in urmatorul sezon, informeaza Marca. "Benfica avea fixat un termen pana la care putea sa il transfere definitiv pe jucator. Desi au spus ca il vor cumpara, nu am primit nicio oferta din partea portughezilor. Daca Reyes va juca la noi asa cum a facut-o timp de un an la Benfica, atunci vom fi foarte multumiti", a spus Pitarch. Mijlocasul in varsta de 25 de ani a evoluat sub forma de imprumut pentru gruparea lusitana in editia 2008-2009 a campionatului Portugaliei, unde a marcat patru goluri in 24 de meciuri. Reyes a debutat in fotbalul profesionist la FC Sevilla, iar mai apoi a mai trecut si pe la Arsenal si Real Madrid. In 2007, internationalul spaniol a fost achizitionat de Atletico Madrid, care a platit formatiei londoneze in jur de 12 milioane de euro.
|