Presa germana a informat ca tehnicianul formatiei Bayern München, olandezul Louis van Gaal, va monitoriza iesirile nocturne ale elevilor sai. Tehnicianul batav a impus un regim spartan la echipa bavareza intentionand sa castige Liga Campionilor, obiectiv pentru care, conform spuselor sale, are nevoie de mai mult de doi ani, durata actualului sau contract.
Van Gaal a luat deja legatura cu managerul unui renumit club de noapte din München, P1, pentru a fi informat in cazul in care fotbalistii vicecampioanei din Bundesliga vor fi surprinsi in discoteca in timpul sezonului. Cu toate acestea, fostul tehnician al lui AZ Alkmaar a negat ca isi va supraveghea jucatorii prin intermediul telefoanelor mobile.
"Voi folosi alta metoda. Gratie noii tehnologii, nu va fi atat de greu. Vor vedea ei! In cazul in care voi avea succes, vreau sa raman mai mult timp la club. Pentru a cuceri trofeul Champions League, imi trebuie mult mai mult decat cei doi ani ai contractului meu", a precizat antrenorul olandez.
Louis van Gaal a fost numit in functia de antrenor al lui Bayern la mijlocul lunii mai, dupa ce in sezonul precedent a castigat titlul in Eredivisie cu AZ Alkmaar. Acesta a mai pregatit in cariera sa formatii precum Ajax, alaturi de care a si castigat Liga Campionilor, sau FC Barcelona. In editia 2008-2009 din Bundesliga, Bayern a fost pregatita de Jurgen Klinsmann, care a fost demis cu cinci etape inainte de final, iar mai apoi de interimarul Jupp Heynckes.
|