Atacantul lui VfB Stuttgart sustine ca tricolorii se vor bate pana la final in preliminariile CM 2010, chiar daca sansele de a accede la aceasta competitie sunt infime.
Atacantul roman al formatiei VfB Stuttgart, Ciprian Marica, sustine ca tricolorii nu au depus inca armele si vor lupta pana la sfarsit in campania de calificare la Cupa Mondiala din 2010. Jucatorul se bazeaza pe entuziasmul care a cuprins lotul primei noastre reprezentative dupa victoria din meciul de debut al selectionerului Razvan Lucescu, 1-0, in deplasare, cu Lituania. "S-a spus ca entuziasmul cu care a fost primita victoria din meciul cu Lituania ar fi periculos, insa eu nu sunt de acord cu acest lucru. Periculos era pesimismul care ar fi venit dupa o evolutie neconvingatoare. Nici asa nu e bine, cand reusesti sa bati echipa care ne-a aruncat intr-un cosmar? Eu zic ca este un entuziasm binevenit, de care avem toti nevoie la echipa nationala. Oricum, eu si coechipierii mei mai credem in calificarea la Cupa Mondiala. Daca noi, cei care suntem in linia intai, nu am crede ca putem sa profitam de o sansa, cat de mica ar fi ea, atunci ce pretentii sa avem de la ceilalti, care nu sunt la fel de implicati. Suntem realisti, este foarte greu, dar noi nu depunem armele. Atata timp cat suntem in competitie, luptam pana la capat pentru sansa noastra", a spus Marica.
"Regret enorm remiza cu Franta"
Ciprian Marica a dezvaluit ca regreta foarte mult remiza de la Constanta cu Franta, scor 2-2, dupa ce tricolorii au condus cu 2-0. Atacantul roman sustine ca o victorie in partida cu "cocosii galici" le-ar fi dat tricolorilor un moral excelent pentru urmatoarele meciuri din preliminariile CM 2010 si i-ar fi apropiat pe suporteri de echipa nationala. "Trecutul e dureros si nu il mai putem schimba chiar daca vorbim la nesfarsit despre el. E mai bine sa fim concentrati sa facem totul bine in prezent ca sa pregatim astfel viitorul apropiat. Cu toate acestea, ma afecteaza foarte tare ca am avut 2-0 cu Franta si ne-au egalat. O victorie obtinuta atunci, in fata unui adversar extrem de bine cotat, ar fi schimbat multe in parcursul din grupa. Ne-ar fi dat un moral excelent, ne-ar fi schimbat imaginea sifonata dupa infrangerea cu Lituania, i-ar fi apropiat pe fani din nou de echipa nationala! Am fost atat de aproape", a spus Marica.
"Vreau sa fiu titular la Stuttgart"
Ciprian Marica si-a propus pentru noul sezon sa devina titular la VfB Stuttgart, mai ales ca golgheterul acestei echipe, Mario Gonzales, a fost vandut in aceasta vara la Bayern München. "Vreau sa devin un jucator de baza la Stuttgart, sa inscriu cat mai multe goluri. De asemenea, imi doresc sa le aduc bucurii romanilor cu jocuri bune si goluri la echipa nationala. La Stuttgart, suntem multi jucatori tineri in lot, cu ambitie si foame mare de performante. Ne dorim enorm sa demonstram si pe plan international ca avem valoare si ca alcatuim o echipa de top in Europa. Stiu ca, odata cu plecarea lui Gonzales, se astepata mult mai multe de la mine. Imi place insa sa ma simt responsabil. Nu am fugit niciodata de responsabilitate, indiferent de situatia in care am fost pus. La nationala joc in aceasta pozitie avansata si am reusit sa marchez. Dar, pana la urma, jucatorii sunt parte dintr-o echipa. Trebuie sa-ti faci treaba indiferent de pozitia in care joci. Eu imi doresc din tot sufletul sa dau cat mai multe goluri si sa obtin multe victorii cu Stuttgart", a incheiat Marica.
|