Cazul cererii clubului Fiorentina de reducere a salariului atacantului Adrian Mutu, ca urmare a depistarii pozitive a jucatorului, a fost amanat pentru 15 septembrie, a anuntat Radio Blu. "La Colegiul de arbitraj al Ligii Italiene de Fotbal, la Milano, s-a discutat solicitarea Fiorentinei de reducere a salariului lui Adrian Mutu, ca urmare a dublei depistari pozitive cu sibutramina, in luna ianuarie. Si de aceasta data s-a decis o amanare, cum s-a intamplat la prima audiere, din 23 iunie. Conform Radio Blu, o noua audiere va avea loc la 15 septembrie", noteaza violanews.com. Amanarea a fost decisa de Colegiul de arbitraj al Ligii Italiene de Fotbal.
Adrian Mutu a efectuat marti vizita medicala cu echipa AC Fiorentina, cu care mai are contract pana in 2012. La finalul sedintei de pregatire, Mutu si antrenorul Fiorentinei, Sinisa Mihailovic, cu care romanul a avut un conflict in trecut, pe cand sarbul era jucator, au dat semne ca se inteleg foarte bine. Cei doi au executat lovituri libere la poarta aparata de Luciani, impreuna cu Jovetic si Ljajic. Apoi, Mutu si Mihailovic au avut o discutie de cateva minute.
Atacantul roman a fost suspendat noua luni de Tribunalul Antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), dupa ce a fost depistat pozitiv cu sibutramina. Suspendarea lui Mutu va expira in luna octombrie.
|