|
Gorjenii au preluat "lanterna rosie" dupa etapa a patra, cu doar doua puncte acumulate si un golaveraj dezastruos, 2-7.
Contraperformanta pandurilor nu este singulara in scurta istorie a lor in Liga I. In sezonul de debut al oltenilor in primul esalon, 2005-2006, Pandurii a stat patru runde (etapele 3-6) pe ultima treapta a clasamentului. Emil Sandoi a platit atunci cu postul, fiind demis dupa cele patru infrangeri consecutive din startul sezonului respectiv. Gorjenii nu au mai reusit sa se redreseze, retrogradand de pe locul 15, penultimul atunci, insa au reusit sa se mentina in Liga I pe criteriu administrativ, luand locul Sportului Studentesc, retrogradata pentru niste datorii. Dupa cinci sezoane, Pandurii revine in postura rusinoasa de "lanterna rosie". Combativa pe teren propriu, echipa lui Badea este de nerecunoscut in deplasare. Daca remizele de pe teren propriu, 0-0 cu Unirea Urziceni si 2-2 cu Dinamo sunt onorante, prestatiile fara vlaga de la Galati si Bistrita sunt inexplicabile. Oficialii pandurilor cred ca o victorie sambata cu Gaz Metan Medias, liderul la zi al Ligii I, ar scoate echipa din criza. "Trebuie sa avem un pic de rabdare cu echipa. Am incredere ca echipa isi va reveni. Trebuie sa castigam cu Gaz Metan Medias. Daca vom castiga, lucrurile vor intra in normal, dar daca nu vom castiga, situatia nu va fi compromisa, dar inseamna ca sunt probleme. Pandurii sunt pe ultimul loc, dar trebuie avut in vedere ca e doar inceputul campionatului. Daca batem Gazul facem cinci puncte si, zic eu, e bine pentru ca am scapat de doua meciuri tari pe teren propriu cu Unirea Urziceni si Dinamo. Acum ne pare rau cand vedem ce probleme au cei de la Unirea Urziceni, iar noi i-am prins pe val, dar asta e... Batem pe Gaz Metan si totul revine la normal!", sustine presedintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Parvulescu.
Se cauta atacanti
Constienti de subtirimea lotului, oficialii pandurilor incearca sa-l mai dreaga pana la expirarea perioadei de transferari. Un mijlocas si un atacant sunt tintele imediate ale oltenilor. Pandurii vor sa-l legitimeze in aceasta saptamana pe Claudiu Voiculet si sondeaza piata externa pentru un varf de valoare. Chiar daca se pregateste cu Steaua Bucuresti, gruparea bucuresteana nu a inregistrat contractul lui Voiculet la LPF, astfel ca ex-constanteanul ar putea ajunge la Targu Jiu sub comanda lui Badea. De asemenea, gorjenii s-au interesat de atacantul Lourenco, fostul coleg al lui Marius Nicolae si Cristiano Ronaldo la Sporting Lisabona, in prezent in liga a II-a din Grecia. "Sper ca pana la meciul cu Gaz Metan Medias sa reusim sa-l legitimam pe Voiculet. Ne gandim si la atacanti. I-am dat lui Badea sa-l urmareasca si pe Lourenco. Decizia este a lui daca il vrea sau nu. Ne vom consulta sa vedem daca ne mai trebuie ceva si ce putem aduce. Noi mai cautam pentru ca orice echipa se mai poate intari. Pana la sfarsitul perioadei de transferari ne putem astepta la orice", a mai spus Parvulescu.
|