Sositi inca de luni seara in Botosani, reprezentantii Federatiei Romane de Fotbal (FRF) s-au aratat impresionati de turul de forta facut de oficialitatile locale si de conducerea FC Botosani pentru ca organizarea jocului de tineret din preliminariile Campionatului European "Under 21" de vineri, de la ora 17.30, dintre Romania si Rusia sa fie ireprosabila. "Am inteles ca s-au facut eforturi mari ca Peluza Sud sa fie terminata special pentru acest meci. Ar fi extraordinar daca anul viitor sau in cel mai scurt timp se va reusi si abilitarea Peluzei Nord. Arena a devenit una cocheta, iar conditiile de la Botosani, atat cele de joc, cat si cele de antrenament, dar mai ales si cele de cazare ma fac sa afirm ca jocul cu Rusia nu va fi ultimul pe care �Municipalul� il va gazdui. Fara sa spun vorbe mari, afirm ca Botosaniul a intrat definitiv in circuitul echipei nationale. Botosaniul a dat o lectie de organizare la jocul cu Insulele Feroe si suntem convinsi ca si la meciul cu Rusia va fi la fel", a declarat Mircea Mihail, referent directia de organizare a Federatiei Romane de Fotbal.
Oficialul a recunoscut ca hotaratoare in decizia ca acest meci sa se dispute la Botosani a fost dorinta "tricolorilor" si a selectionerului Emil Sandoi care au ramas impresionati de faptul ca la meciul cu Insulele Feroe, scor 3-0, stadionul a fost arhiplin, iar publicul a creat o atmosfera extraordinara. "Publicul botosanean a demonstrat la respectivul joc ca a fost al 12-lea jucator, a sustinut tot meciul echipa nationala, lucru care ne asteptam sa-l faca si la acest joc", a afirmat Mircea Mihail.
Acces permis publicului doar in sectoarele cu scaune
Cu toate ca la jocul precedent al nationalei de tineret cu Insulele Feroe s-a permis accesul spectatorilor si in sectoarele stadionului care nu sunt dotate cu scaune, de aceasta data, la meciul cu Rusia, acest lucru nu va mai fi permis. "FRF a suportat randul trecut o amenda drastica din partea UEFA si nu ne vom mai permite ca si la jocul cu Rusia sa permitem accesul spectatorilor pe locurile cu gradene, e vorba doar de Peluza Nord. Sper si imi doresc ca stadionul sa fie plin la ora jocului si ca publicul sa poarte echipa nationala spre victorie. Am inteles ca cererea pentru bilete este mare si sunt convins ca se va juca cu casa inchisa", a sustinut Mircea Mihail.
Intrarea la meci este de 10 lei, iar biletele se pot procura de la sediul clubului, de la Sala Polivalenta "Elisabeta Lipa" sau de la reprezentantii Serviciului Baze Sportive si Zone de Agrement din Parcul "Mihai Eminescu". Pana ieri conducerea FC Botosani a declarat ca s-au vandut 3.400 de bilete din cele 6.000 puse in vanzare pentru acest meci.
300.000 de euro pentru actiunile echipelor nationale
Costurile totale pentru urmatoarele patru meciuri ale echipelor nationale de seniori si tineret ale Romaniei se ridica la suma de 300.000 de euro, se arata intr-un comunicat al FRF. "Au fost prezentate informari cu privire la programul echipelor nationale de seniori si de tineret �Under 21� in luna septembrie. Este vorba despre primele doua jocuri, cu Albania (3 septembrie, de la ora 21.00, la Piatra Neamt) si Belarus (7 septembrie, de la ora 20.30, la Minsk) - seniorii, respectiv contra Rusiei (3 septembrie, de la ora 17.30, la Botosani; 7 septembrie, de la ora 18.00 - ora Romaniei, la Sankt Petersburg). Cele patru meciuri, inclusiv zborurile charter comune ale celor doua reprezentative, Bacau-Minsk-Sankt Petersburg, respectiv Sankt Petersburg-Minsk-Bucuresti, incumba un efort financiar de aproximativ 300.000 de euro", se arata in comunicatul FRF.
|