|
Selectionerul Emil Sandoi se asteapta ca suporterii botosaneni sa fie al 12-lea jucator al echipei nationale de tineret in partida de maine pe care "tricolorii mici" o vor sustine contra reprezentativei similare a Rusiei pe "Municipal" de la ora 17.30, meci contand pentru campania de calificare la Campionatul European, editia 2009-2011, din Suedia.
Emil Sandoi a declarat ca atitudinea pe care suporterii au avut-o fata de echipa nationala de tineret la meciul cu Insulele Feroe, scor 3-0, a fost decisiva in alegerea Botosaniului ca loc de desfasurare a jocului cu Rusia. "Imi aduc aminte ca atunci a plouat in continuu trei zile si chiar si pe tot parcursul meciului si in ciuda acestui lucru am avut un public fantastic. Sa ai la stadion pe o astfel de vreme un public numeros si care te sustine din primul si pana in ultimul minut, este pana la urma tot ceea ce-si doreste si un antrenor pentru jucatorii lui", a sustinut Emil Sandoi. Acesta a mai spus ca in afara publicului o contributie importanta in decizia ca jocul cu Rusia sa se dispute la Botosani, a avut-o gazonul "Municipalului" care este impecabil, fiind printre cele mai bune din tara.
Selectionerul a tinut sa faca un apel la suporterii botosaneni ca acestia sa vina in numar cat mai mare la meci. "Sper si sunt convins ca stadionul va fi plin... Nu se pot obtine performante fara spectatori", a completat Sandoi.
Cornel Sfaiter, presedintele FC Botosani si totodata membru in cadrul Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal, a mentionat ca jocul de maine este in opinia sa cel mai important eveniment in plan sportiv din 2010 care se desfasoara in Botosani. "Meciul cu Rusia va fi unul foarte dificil, dar eu sper ca botosanenii sa duca echipa spre victorie, asa cum au facut-o si cu Insulele Feroe. E un eveniment deosebit si daca nici acum nu vom umple tribunele, nu stiu cand vom reusi sa umplem stadionul", a subliniat Cornel Sfaiter.
Sedinta de pregatire sustinuta pe "Municipal"
Reprezentativa de tineret a Romaniei a sustinut aseara prima sedinta de pregatire pe "Municipal". Emil Sandoi nu s-a mai confruntat cu jucatori care sa acuze probleme medicale. "Am avut nesansa ca inaintea acestei duble sa am mai multi jucatori accidentati, pe care sa nu pot conta. Este posibil ca pentru jocul retur cu Rusia sa-l avem alaturi de noi si pe Eric Bicfalvi", a specificat el. Bicfalvi s-a antrenat separat.
"Tricolorii" au apreciat starea ireprosabila a gazonului si au promis un spectacol de zile mari.
Sanse mari de calificare in play-off
Elevii lui Emil Sandoi au sanse mari de calificare in play-off, cu conditia sa castige macar unul dintre cele doua meciuri cu rusii, cel de maine sau cel de la Sankt Petersburg de pe 7 septembrie. Conform regulamentului, la barajul pentru calificarea la Campionatul European din Suedia merg castigatoarele celor zece grupe preliminare, plus patru echipe de pe locul doi, respectiv cele cu punctajul cel mai bun dupa eliminarea rezultatelor cu a sasea clasata. Cu trei puncte castigate din cele doua jocuri "tricolorii mici" isi asigura locul doi cu unul dintre cele mai mari punctaje dintre toate grupele, adunand 18 puncte dupa eliminarea rezultatelor cu Andorra. "Pana in momentul de fata nu am facut calcule sau daca le-am facut le tinem pentru noi, pentru antrenori. Jucatorii sunt obligati sa trateze fiecare partida cu maxima seriozitate, cu foarte multa concentrare, sa uite de problemele pe care le au la echipele de club. Aceasta este de altfel si una din conditiile de baza pe care o cerem cand ei vin la lot pentru ca unii dintre ei sunt pe val cu echipele de club, altii au probleme in privinta rezultatelor si ei trebuie sa se detaseze de acest aspect. Ne dorim sa acumulam puncte ca sa fim la baraj. Asta ne intereseaza in primul rand si pentru a ne atinge acest obiectiv avem doua jocuri la dispozitie. Normal, cel mai important este primul joc pe care il avem, dar trebuie sa fim lucizi si realisti, sa ne gandim ca in cele doua partide trebuie sa acumulam punctele necesare pentru a ajunge la baraj", a conchis selectionerul.
|