Fiorentina a mai bifat inca o infrangere fara suspendatul Adrian Mutu pe teren, dar si fara accidentatul Jovetic, 1-2 cu Lazio, chiar pe stadionul "Artemio Franchi", in etapa a treia din Serie A. Gruparea din Toscana a deschis scorul in minutul 19, cand Ljaijc a transformat un penalti, dar scorul la pauza a fost 1-1, pentru ca oaspetii au punctat prin Ledesma. Golul victoriei lazialilor a fost inscris de Kozak in minutul 67. La oaspeti, fundasul roman Stefan Radu a fost titular si a ramas pe gazon pana la sfarsitul partidei, primind si un cartonas galben in minutul 86. Radu a fost notat cu 5,5 de agentia Datasport pentru evolutia de la Florenta. Fiorentina, care va putea beneficia de serviciile lui Mutu la sfarsitul lunii octombrie, are doar un punct dupa trei meciuri si ocupa locul 17.
AC Milan a mai produs o surpriza neplacuta fanilor, nereusind decat un rezultat de egalitate pe teren propriu cu formatia Catania, scor 1-1. Fara Robinho pe teren, dar cu vedetele Ronaldinho si Ibrahimovic in primul "unsprezece", milanezii s-au vazut condusi in minutul 27, cand pentru sicilieni a punctat Capuano. Milan a egalat in ultimul minut al primei parti prin veteranul Inzaghi (37 de ani), dar in partea secunda nu a mai reusit sa inscrie. "Rossonerii" pierdusera etapa trecuta pe terenul nou-promovatei Cesena si raman cu doar patru puncte in clasament dupa trei meciuri. Celelalte partide ale rundei s-au jucat ieri, dupa inchiderea editiei.
|