Presedintele Stiintei, Silvian Cristescu, a declarat ca atacantul Stiintei mai are de recuperat foarte putin din masa musculara pierduta dupa operatia suferita la genunchi, fiind aproape sa imbrace din nou tricoul alb-albastru.
Antrenorul Victor Piturca a preferat sa duca Universitatea la mare in aceasta saptamana. Lotul deplasat in acest stagiu de pregatire cuprinde 24 de jucatori, din care opt de la Universitatea II. La Mamaia, departe de ochii suporterilor, juvetii pregatesc meciurile care urmeaza in Liga I, Piti sperand sa aduca echipa la parametrii tehnico-tactici normali pentru o formatie care si-a propus sa atace un loc de cupele europene chiar din acest sezon. Din pacate pentru managerul general al Stiintei, din lotul deplasat la malul marii lipsesc jucatori importanti: M. Roman, Lung Jr., Gangioveanu, Barboianu, Gaman, M. Costea, Wobay, Iliev, mai mult de jumatate titulari sub comanda lui Piturca.
"Ne mandrim ca avem aproape o echipa intreaga la nationale, dar, sincer, am fi dorit ca acesti jucatori sa ii avem la pregatirea din aceasta saptamana, care este foarte importanta. Gangioveanu abia a revenit dupa o accidentare care l-a tinut departe de teren trei saptamani, iar domnul Piturca dorea sa il aiba sub supraveghere. Jucatorul a insistat insa sa fie lasat, deoarece a participat la toata campania de la tineret si a spus ca este pacat sa nu fie la acest meci de baraj. Mihai Costea are o entorsa si nu cred ca va fi apt pentru meciul din Anglia, poate pentru cel de acasa", a spus ieri Silvian Cristescu, presedintele Universitatii Craiova, pe site-ul oficial al clubului.
Dananae, uitat
de Lucescu Jr.
Cristescu a mai vorbit despre revenirea lui Florin Costea si despre absenta lui Dananae de la nationala mare. "Nu vom juca partide amicale in aceasta perioada. Am avut o propunere de a participa in Turcia la un cantonament de sapte zile, totul gratis, hotel de cinci stele, dar domnul Piturca a refuzat. Acest cantonament de la Constanta este mai mult pentru jucatorii care au pierdut o buna perioada din pregatire, cum este si cazul lui Florin Costea. El, din punct de vedere medical, este bine. Nu mai simte deloc dureri, insa trebuie sa vedem cum va raspunde si dupa aceste antrenamente solicitante. El a avut dupa interventia chirurgicala un minus de patru centimetri la masa musculara a piciorului operat. Acum mai are un deficit de un singur centimetru. Sa speram ca in cel mai scurt timp il vom avea pe teren apt. Sincer, eu nu am inteles cum Dananae acum, cand este pe o panta ascendenta, nu a fost convocat. In schimb, a fost repede chemat la lot, imediat dupa ce a revenit dupa accidentare, desi nu era in cea mai buna forma sportiva", a adaugat presedintele Stiintei.
|