Inter Milano primeste replica lui Tottenham Hotspur in derbiul Grupei A a Ligii Campionilor, iar fundasul roman este anuntat titular.
Cristian Chivu a depasit o perioada mai putin fasta pe care a traversat-o la Inter, iar evolutiile sale au fost din ce in ce mai bune in ultimele etape din Serie A. In aceasta seara, capitanul nationalei Romaniei este anuntat titular in meciul pe care Inter il va juca pe teren propriu cu englezii de la Tottenham Hotspur, intr-un duel care ar putea decide castigatoarea Grupei A a Ligii Campionilor.
Chivu va juca, probabil, pe postul de fundas stanga, intr-un bloc defensiv din care mai fac parte Maicon, Lucio si Walter Samuel.
Antrenorul italienilor, Rafael Benitez, va infrunta pentru prima data o echipa din Anglia, dupa ce a plecat de la Liverpool.
Spaniolul nu se va putea baza la acest meci pe serviciile atacantului Diego Milito. Nici Esteban Cambiasso nu si-a revenit complet dupa o accidentare, in aceeasi situatie gasindu-se si Goran Pandev.
Tottenham a venit ultima data pe San Siro in 1972, cand a facut 1-1 cu Milan in semifinalele Cupei UEFA si s-a calificat in ultimul act, dupa 3-2 in tur.
Inter, detinatoarea trofeului Ligii Campionilor, a castigat ultimele cinci "batalii" jucate pe teren propriu in aceasta competitie, asa ca le va fi foarte greu englezilor sa scoata un rezultat pozitiv pe arena din capitala Lombardiei.
De partea cealalta, antrenorul Harry Redknapp nu se va putea baza pe Jermaine Defoe si Palacios, ambii accidentati, si nici pe suspendatul Van der Vaart.
Echipa lui Deac intalneste pe Hapoel
Tot astazi, Schalke 04, echipa la care este legitimat si romanul Ciprian Deac, intalneste pe teren propriu formatia israeliana Hapoel Tel Aviv, in grupa B a competitiei. Inaintea acestei intalniri, nemtii au trei puncte si impart pozitia a doua cu Benfica Lisabona, in timp ce lidera este Lyon cu sase puncte. Hapoel ocupa ultimul loc, fara nici un punct. Deac are sanse minime sa joace in aceasta seara cu Hapoel, el nefiind folosit prea des nici la meciurile din Bundesliga.
Cel mai dezechilibrat meci al zilei pare cel de la Manchester, locul unde United primeste vizita turcilor de la Bursaspor, echipa debutanta in Champions League in acest sezon. In Grupa C, in care se joaca aceasta partida de pe "Old Trafford", Manchester si Rangers au cate patru puncte, Valencia are trei, in timp ce Bursa nu a acumulat niciun punct.
Iata programul tuturor partidelor programate astazi in Liga Campionilor: Grupa A: Inter - Tottenham, Twente - Werder Bremen; Grupa B: FC Schalke 04 - Hapoel Tel Aviv, Lyon - Benfica Lisabona; Grupa C: Rangers - Valencia, Manchester United - Bursaspor; Grupa D: Panathinaikos - Rubin Kazan, Barcelona - FC Copenhaga.
|