Cei doi fundasi centrali ai pandurilor, Vlad Chiriches si Ajdin Maksumic, accidentati cu Sportul, se trateaza la vraciul din Serbia, Marijana Kovacevic, cu speranta ca vor fi recuperati pentru partida de luni, cu Steaua Bucuresti.
Titulari cu Sportul in centrul defensivei gorjene, Vlad Chiriches si Ajdin Maksumic au suferit microleziuni fibrilare din cauza terenului greu si au sanse putine sa fie apti pentru partida din Ghencea, cu Steaua. Cei doi au fost trimisi in Serbia, la femeia-vraci Marijana Kovacevic, in speranta ca vor fi recuperati in timp util. "Da, din pacate, Chiriches si Maksumic sunt accidentati. I-am trimis la Belgrad, la Marijana Kovacevic, dar si asa sansele sa joace cu Steaua sunt mici. Este o problema pentru noi. Cei doi au fost titulari cu Sportul si nu este putin sa pierdem ambii fundasi centrali. Fotbalul este imprevizibil, apar si aceste lucruri. Ne-am antrenat pe un teren foarte greu, am jucat cu Sportul in conditii dificile, iar la Maksumic, care nu mai jucase nici un meci oficial, aceasta accidentare era aproape iminenta. La Chiriches nu ma asteptam, nici nu a acuzat vreo accidentare dupa meci si nici la antrenamentul de duminica, abia duminica seara a simtit o durere", a declarat Petre Grigoras. Daca Chiriches si Maksumic nu vor fi recuperati, posibilitatea sa debuteze Chibulcutean in acest sezon este iminenta. "Sunt multi jucatori care nu au facut pregatirea de vara. Chibulcutean, de exemplu, are un singur meci oficial, in Cupa, si va trebui sa-l folosesc cu Steaua. Va trebui sa jucam cu ce avem la dispozitie. E sansa celor care intra. Pot sa demonstreze anumite calitati, sa joace cu curaj. Daca nu ai curaj, fotbalul nu te rasplateste", a mai declarat tehnicianul pandurilor. Cardoso, Apostu si Menassel, si ei cu probleme medicale, au revenit la antrenamente si se pregatesc normal cu echipa.
Grigoras risca in Ghencea
Petre Grigoras nu va abdica de la principiile sale ofensive nici macar pe terenul Stelei. Tehnicianul pandurilor le cere elevilor sai sa joace cu curaj in Ghencea si, mai ales, sa inscrie pentru ca, altfel, sansele de a obtine un rezultat pozitiv sunt aproape nule. "Indiferent ce echipa intalnim, trebuie sa riscam. Daca nu pui probleme in Ghencea sau in Giulesti, ai sanse mici sa pleci neinvins. Mergem sa jucam fotbal si sa inscriem. Daca nu inscrii cu Steaua si Rapid, sa scoti un 0-0 se intampla o data la cinci ani", a afirmat "Grig". Altfel, mutarea echipei Pandurii Targu Jiu este ca si perfectata. Oficialii clubului Pandurii au informat LPF si FRF ca intentioneaza sa modernizeze suprafata de joc a "Municipalului", iar ieri au fost la Drobeta Turnu Severin pentru discutii cu primarul orasului de la Dunare, Constantin Gherghe. "Discutiile merg bine si, dupa parerea mea, 99,9% vom juca la Severin. Ramane doar sa mai semnam protocolul, dar nu cred ca va fi nici o problema pentru ca am gasit aici un primar care cunoaste fenomenul, iubeste fotbalul si este incantat de ideea ca noi sa jucam acolo. Sunt convins ca vom avea tot sprijinul lui, dar si pe cel al suporterilor din Severin", a declarat presedintele executiv al pandurilor, Eugen Parvulescu. Dupa o zi in care a fost nevoita sa se antreneze la Moi in conditii improprii, Pandurii II a revenit la Targu Jiu si se pregateste in continuare pe terenul sintetic. "La Moi nu sunt conditii, vremea nefavorabila fiind cea care ne-a facut sa luam aceasta decizie. Pe viitor nu se stie ce vom face", a mai spus Parvulescu.
|