Atacantul craiovean da semne de revenire, surprinzand placut fanii alb-albastri prin realizarile si atitudinea din ultimele meciuri in care a imbracat tricoul Universitatii.
Alearga Dina. Nu este un indemn, este o constatare. Chiar daca trebuie sa recunoastem ca mai are mult pana sa ajunga acolo il dorim cu totii, in topul atacantilor din Liga I, Mihai Dina, pana nu demult cel mai contestat jucator al Stiintei, incepe sa revina in gratiile fanilor alb-albastri. Desigur, acest lucru i se datoreaza in mare masura si lui Victor Piturca, managerul Universitatii reusind sa-l puna in valoare pe atacantul venit de la FC Caracal. Dina face parte din lotul adus la Universitatea imediat dupa ce clubul a fost preluat de Adrian Mititelu, fiind unul dintre cei mai "vechi" componenti ai Stiintei. Vazut atunci ca un mare talent si laudat de fani in momentul venirii printre juveti, Dina si-a pierdut din "stralucire" odata cu trecerea timpului, insa a ramas la echipa cu toata opozitia din tribune. Patronul Adrian Mititelu i-a tinut mereu partea, fiind auzit de multe ori spunand: "Dina marcheaza si atunci cand joaca prost". Patronul Stiintei nu a ezitat sa intre in conflict cu antrenorii pentru a-l tine pe Dina in echipa.
Locul doi dupa meciul FC Brasov
Ajuns la 25 de ani, Dina vrea sa profite de sansa care i se da in acest moment, constient ca sub bagheta lui Victor Piturca poate prinde ultimul tren spre marea performanta. Deocamdata, atacantul oltean a reusit doua goluri de la venirea lui Victor Piturca, cu "U" Cluj si cu FC Brasov, ambele castigate de juveti cu 3-0. Prestatia din meciul de sub Tampa a fost peste asteptarile multora. Pe langa gol, Dina are meritul sau la autogolul lui Oros, chiar daca au fost microbisti care au spus ca el ar fi trebuit sa inscrie si sa nu astepte ajutorul adversarului. In plus, Mihai Dina a alergat mult, a facut si faza defensiva, incercand sa uite indemnul cu care il motivau pana acum fanii si chiar coechipierii: "Alearga, Dina!". Pentru realizarile din partida cu "stegarii", Mihai Dina a fost votat de 19 la suta dintre participantii la sondajul efectuat pe site-ul clubului pentru desemnarea celui mai bun jucator al Stiintei la meciul cu FC Brasov. S-a clasat pe locul doi, dupa Julius Wobay (31 la suta din voturi), dar inaintea lui Emil Gargorov (14% din voturi). Procente importante au mai atras Alex Piturca (10%) si Dorel Stoica (8%).
|