Fundasul divizionarei secunde Gaz Metan CFR Craiova a afirmat ca este optimist in privinta jocului de sambata, de la Turda, mentionand totodata ca si elevii lui Victor Piturca vor invinge pe Otelul Galati.
Imprumutat de Universitatea Craiova pentru restul sezonului la concitadina Gaz Metan CFR, Sorin Busu s-a acomodat foarte repede la "Depou" si a devenit un jucator indispensabil pentru "Jerry" Gane.
"Mi-a prins bine aceasta trecere la Gaz Metan CFR, pentru ca aici joc des si pot acumula experienta. Doar in meciul cu Alba Iulia nu am intrat, in rest am fost titular si am dat totul pentru echipa. M-am acomodat repede, pentru ca il cunosteam pe �Jerry� Gane si restul staff-ului tehnic. In plus, si ceilalti jucatori sunt la fel de tineri. Am gasit un lot unit si valoros, asta m-a si determinat sa vin la �Depou�, iar rezultatele din sezonul trecut au cantarit mult in luarea deciziei. Pot sa spun ca ma bucur de faptul ca domnul Victor Piturca vine sa ne vada, pe mine si pe Radu Barbu, atunci cand poate", a spus fundasul craiovean, mentionand ca este benefic pentru el faptul ca este concurat de Marius Roman: "Este un jucator bun, cu experienta, iar concurenta ne face bine amandurora. Pe mine, cel putin, ma motiveaza".
Sorin Busu priveste increzator partida de sambata, cu Ariesul Turda, considerand ca, desi este o deplasare grea, Gaz Metan CFR poate contabiliza toate cele trei puncte. "Turda nu traverseaza o perioada fericita, dar au o echipa buna, au un antrenor nou de doua etape (Florin Fabian - n.r.) si nu va fi usor. Eu cred ca vom pleca neinvinsi si, daca reusim sa ne concentram, putem obtine maximum de puncte, pentru ca venim dupa trei meciuri foarte bune si suntem in ascensiune. Cu lotul pe care il avem vom termina, cu siguranta, in apropierea podiumului", a punctat Busu.
"Cu stadionul plin nu avem cum sa nu batem pe Otelul"
Chestionat in legatura cu echipa-mama Universitatea, Sorin Busu a afirmat ca se asteapta la o noua evolutie buna a alb-albastrilor, mizand pe Vali Gaman si compania ca vor invinge pe Otelul Galati.
"Nu am ratat meciurile Universitatii, l-am �spionat� si eu pe domnul Victor Piturca, si cred ca ne asteapta o partida grea cu Otelul, doar e liderul la zi. Eu cred ca baietii pot sa castige acest meci daca vor juca la fel ca in repriza a doua cu Vasluiul. Si sa nu uitam de atmosfera de pe �Ion Oblemenco�, cu stadionul plin nu avem cum sa nu batem pe Otelul", a mentionat Sorin Busu. "Nu conteaza cine marcheaza cu Galatiul, important este sa castigam. Sper sa fie continuitate in rezultate, pentru ca Universitatea merita sa prinda un loc de Europa League", a incheiat Sorin Busu, recunoscand ca isi doreste sa revina la echipa-fanion a Olteniei la sfarsitul sezonului.
Inevitabilul s-a produs
Comisia de Disciplina a analizat ieri contestatia facuta de Poli Iasi dupa jocul de la Craiova si a decis ca formatia Gaz Metan CFR sa piarda meciul cu 0-3, asta dupa ce pe teren se impusese cu 1-0. Litigiul s-a iscat dupa ce craiovenii au jucat in partida de sambata, din etapa a 9-a a Ligii a II-a, timp de trei minute cu un singur jucator sub 21 de ani pe teren, si nu cu doi, asa cum prevede regulamentul.
|