Romania a avut o prestatie remarcabila in fata "azzurrilor" si putem sa speram la calificarea la Campionatul European din 2012.
Nationala lui Razvan Lucescu a avut nevoie de un meci amical cu fosta campioana Italia pentru a ne demonstra ca totusi se poate. Dupa o serie de evolutii slabe in compania unor adversari mai prost cotati decat Italia, exceptand Franta, Romania a aratat o schimbare majora atat in joc, cat si in atitudine, miercuri seara, la Klagenfurt. Tricolorii au avut in fata o Italie in plina perioada de reconstructie, lipsita de vedete, pe care au pus-o totusi la respect, cel putin in prima repriza. 27 de jucatori de camp au evoluat de o parte si de cealalta in partida din Austria, dar dintre toti doar unul a reusit sa marcheze, Ciprian Marica. Si a facut-o de doua ori, prima data in poarta Italiei, in minutul 34, si a doua oara in cea aparata de Tatarusanu, cu zece minute inainte de final. Gratie acestei remize cu Italia, nationala Romaniei incheie mai bine decat s-ar fi asteptat suporterii un an aproape dezastruos, in care am ajuns pe locul 52 in clasamentul FIFA.
Razvan crede ca meritam victoria
Selectionerul Razvan Lucescu a declarat ca prima reprezentativa ar fi meritat sa castige intalnirea de la Klagenfurt pentru modul in care au evoluat jucatorii sai.
"A fost un meci bun, pe care l-am jucat impotriva unei echipe grele din fotbalul mondial. Chiar le-am spus baietilor ca un rezultat pozitiv ar putea schimba toata conjunctura din jurul nationalei intr-una pozitiva. Au mai fost astfel de meciuri in istorie. Sunt rezultate de care te poti agata, prin care capeti putere, prin care arati jucatorilor ca te poti bate cu oricine. Pur si simplu, am obtinut mai putin decat am meritat. Si astazi meritam sa castigam, macar prin ocaziile avute pe contraatac. A fost un an ghinionist, la cea mai mica greseala am luat gol. Sper ca lucrurile sa se schimbe si la anul sa fie totul in favoarea noastra", a spus Razvan Lucescu.
Reprezentativa Romaniei a incheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul amical jucat la Klagenfurt (Austria), in compania selectionatei similare a Italiei. Golul echipei Romaniei a fost marcat, in minutul 34, de Cristian Marica. Acesta a inscris si in propria poarta in minutul 80.
Prandelli ne-a vazut agresivi
Selectionerul Italiei, Cesare Prandelli, a declarat ca Romania a fost o echipa foarte agresiva, in special in prima repriza a partidei. "Am intalnit o echipa foarte agresiva in prima repriza, apoi, dupa pauza, am avut posibilitatea sa facem lucrurile mai bine. Echipa noastra a dat dovada de un caracter fantastic, iar dupa obtinerea egalarii am incercat sa invingem", a declarat Prandelli.
Altfel, politia italiana a identificat 41 de fani apartinand gruparii "Ultra Italia", care la meciul amical cu Romania de la Klagenfurt au afisat un banner cu mesaj rasist si au proferat mai multe injurii la adresa atacantului Mario Balotelli.
Datele celor 41 de ultrasi, care au afisat bannerul "Nu unei Italii multietnice", vor fi transmise politiei austriece, care va decide masurile ce vor fi luate.
Politistii italieni care ii insoteau pe suporterii echipei nationale l-au predat, de asemenea, politiei locale pe un tanar italian de 20 de ani pentru o agresiune contra unui austriac, pe care l-a lovit cu pumnul in fata in timpul meciului.
|