Comisia de disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis sanctionarea oficialilor Gigi Becali, Victor Piturca, Marian Iancu si Dinu Gheorghe cu suspendare si penalitati financiare pentru declaratiile facute in ultimul timp. Finantatorul gruparii din Ghencea a fost suspendat doua luni si penalizat cu 15.000 de lei. De asemenea presedintele Consiliului de Administratie al FC Timisoara, Marian Iancu, a fost suspendat pentru trei luni si a primit o penalitate sportiva de 15.000 de lei. Antrenorul formatiei Universitatea Craiova, Victor Piturca, a fost suspendat patru etape si a primit o amenda de 7.950 de lei. In cadrul aceleiasi sedinte, Comisia de disciplina a LPF l-a sanctionat pe presedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, cu suspendare pentru doua luni si o penalitate de 15.000 de lei.
Sesizarea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) in cazul actionarului FC Dinamo, Cristian Borcea, a primit termen de solutionare pentru sedinta din 24 noiembrie.
Presedintele FC Timisoara, Marian Iancu, si managerul general al Universitatii Craiova, Victor Piturca, s-au atacat public, scandalul dintre cei doi culminand cu un dialog jignitor pe care l-au avut, prin telefon, intr-o emisiune de la GSP TV. Oficialul FC Timisoara l-a facut pe Piturca "homosexual", iar fostul selectioner a spus despre Iancu ca este "garoi", "tigan" si "magraon"."Dinu Gheorghe, Gigi Becali si Cristi Borcea au fost judecati de Comisia de Disciplina pentru declaratiile facute dupa partida Rapid - Pandurii. CCA a depus o sesizare la Comisia de Disciplina, iar aceasta a decis sanctiunile respective", a spus presedintele comisiei, Ion Neagu.
Greseli de arbitraj criticate de Gigi Becali
Greseli grave de arbitraj au fost consemnate la partida Rapid - Pandurii, scor 1-1, din etapa a XIII-a a Ligii I. Presedintele CCA a declarat ca arbitrul Mugurel Draganescu si asistentul Bogdan Velicu au gresit prin neacordarea unui penalty pentru Pandurii la un fault asupra lui Orac si prin anularea a doua goluri marcate regulamentar de jucatorii oaspetilor Stromajer si Vranjkovici. Dupa meci, Borcea a declarat ca arbitrajul a fost "jaf la drumul mare", iar Becali a spus ca a fost "cel mai mare furt din istoria fotbalului romanesc" si ca presedintele gruparii giulestene are legaturi cu arbitrii. La randul sau, Dinu Gheorghe l-a acuzat pe Borcea de influentarea arbitrajelor.
Decizie contestata de Iancu
Marian Iancu a sustinut ca membrii Comisiei de Disciplina a LPF au dat dovada de "tupeu ordinar" si lipsa de respect, suspendandu-l mai mult decat pe Victor Piturca dupa dialogul jignitor pe care l-au avut in emisiunea televizata. Oficialul FC Timisoara a admis ca daca nu ar fi comparatia cu Piturca, ar considera in regula decizia luata de LPF in cazul sau si a adaugat ca isi reproseaza in dialogul cu fostul selectioner doar anumite "metafore".
|