Managerul-antrenor al oltenilor a afirmat ca Stiinta nu a reusit sa contabilizeze puncte acasa, ci doar in deplasare, ceea ce denota unele slabiciuni, iar in viitor se poate intampla orice: ne putem bate pentru campionat, asa cum ne putem lupta pentru evitarea retrogradarii.
Ieri la 13 trecute fix, managerul-antrenor al Stiintei, Victor Piturca, extrem de ingandurat, a vorbit despre ultima partida a Universitatii si problemele de lot cu care se confrunta inaintea meciului de la Medias: "Din nou venim dupa o infrangere acasa (Universitatea - Gloria 1-2 - n.r.). De data asta, parca mai dureroasa decat cele doua (cu Vaslui si Otelul - n.r.) de dinainte, dar asta-i situatia la momentul acesta. Am spus de la inceput ca va fi dificil, ca va fi greu. Chiar daca am avut o perioada foarte buna, chiar daca jocul s-a imbunatatit de la un meci la altul, chiar daca am adus foarte multe puncte din exterior, nu am reusit sa ne impunem acasa, ceea ce denota ca inca nu suntem o echipa puternica... O echipa puternica, in primul rand, isi castiga meciurile de pe propriul teren si dupa aia cele din deplasare. Din pacate, situatia nu este una buna, suntem iarasi la - 4 in �clasamentul adevarului�, avem meciuri extrem de dificile in continuare, din care doua in afara. Si, una peste alta, avem si mari probleme de lot, in sensul ca unii jucatori sunt accidentati (Gargorov si Prepelita, plus Iliev, aflat la Craiova de luni - n.r.), altii au primit cartonase la ultimul joc si nu pot participa la urmatorul joc de la Medias (Gaman, Barboianu - n.r.). Insa, repet, asta-i situatia. Vom incerca, in urmatoarea deplasare, la Medias, sa remontam, sa castigam punct(e) pentru ca asta ne e datoria in primul rand fata de noi, fata de suporteri, care inca o data au plecat dezamagiti de la stadion. E normal sa fie asa... Vom vedea ce se va intampla in urmatoarele jocuri". Si, raspunzand unei intrebari, a vorbit despre viitorul Stiintei: "Depinde ce vom realiza in aceste trei etape, ce se va intampla in aceasta iarna. Se poate orice, ne putem bate pentru campionat asa cum ne putem lupta pentru evitarea retrogradarii".
Nu mi se pare corecta suspendarea
Supus unui tir de intrebari, Piti a spus ca suspendarea lui de catre LPF, respectiv exilarea in tribuna la meciul cu Bistrita, a contat, sustinand ca, in mod normal, comisiile abilitate ale LPF ar trebui sa se autosesizeze inainte ca persoanele lezate - cum a fost cazul sau - sa reactioneze. "Comisiile ar trebui sa se autosesizeze inainte sa se intample. Sunt oameni, precum cel de la Timisoara, care jignesc in fiecare zi. Daca as fi stiut ca voi fi judecat, nu mai interveneam si eu (...) Cred ca persoana care provoaca ar trebui suspendata, nicidecum cel care raspunde. Nimanui nu-i convine sa fie jignit", a declarat Victor Piturca. Si a adaugat: "Suspendarea mea pentru patru etape nu o vad normala, fiindca nu trebuie sa mi se ia dreptul de munca. Nu mi se pare corecta aceasta decizie. Ar fi trebuit sa fie doar una financiara, nu sa mi se ia dreptul la munca... Daca e sa raman patru etape suspendat, voi ramane si cu asta basta!".
Nu ni s-a acordat un penalti cu Bistrita
Intrebat de GdS daca isi reproseaza ceva anume la meciul cu Bistrita (in alcatuirea formatiei etc.), Piturca a raspuns: "Tot timpul imi reprosez. Si cand castigam imi reprosez! Sigur, mi-am reprosat si acum. Relaxarea cu care echipa a intrat in teren s-a vazut in zilele premergatoare jocului, am avut discutii in sensul acesta cu jucatorii. Au fost relaxati in saptamana meciului, au vorbit foarte mult si, eu stiu, poate ca elogiile care li s-au adus dupa meciurile cu Dinamo i-au facut sa creada ca sunt fotbalisti mari si care, doar prin prezenta lor in teren, pot rezolva jocul! (...) Am pierdut acest joc din cauza greselilor copilaresti prin care, pur si simplu, am facut adversarului cadou doua goluri (...) In ceea ce priveste formatia, n-am ce sa-mi reprosez. Acest �11� era cel mai indicat sa intre in teren". Revenind asupra partidei cu Bistrita, Piti a tinut sa sublinieze ca arbitrul Augustus Constantin ar fi trebuit sa acorde lovitura de la 11 metri atunci cand Vali Nastase a atins balonul cu mana, gasindu-i insa un fel de scuza centralului: "Sunt convins ca arbitrul n-a vazut, n-am avut norocul ca Augustus sa vada faza".
J. Moraes nu are valoare de un milion de euro
Intrebat despre interesul Craiovei pentru brazilianul J. Moraes (de la Gloria Bistrita), oficialul Craiovei a punctat: "Cand am venit la Universitatea, intr-o discutie pe o alta tema cu Jean Padureanu, l-am intrebat si de J. Moraes, dar asa, informativ. Nu m-a interesat in mod special. Reteta financiara actuala a clubului din Bistrita pentru Moraes nu este interesanta pentru noi. Chiar nu ne intereseaza Moraes! Banii pe care ii cere Bistrita pe jucator nu coincid cu valoarea lui - din punctul meu de vedere. Padureanu a cerut un milion de euro pentru Moraes, dar, repet, mi se pare prea mare (suma - n.r.) si este exclus ca Universitatea sa plateasca aceasta suma pentru jucatorul amintit. Putem aduce jucatori valorosi din alte campionate cu 300.000 de euro sau 500.000 de euro". Piturca a completat ca majoritatea achizitiilor de la iarna ale alb-albastrilor ar putea fi din strainatate, "din Portugalia, dar si din alte campionate".
Vreau ca Stiinta sa castige la Medias
Despre intalnirea de luni, Piti a punctat: "Poate m-ar multumi si un punct cu Gaz Metan, depinde cum se va derula jocul, dar eu vreau ca noi sa castigam la Medias!". Altfel, oficialul Universitatii a comentat programul competitional: "Nu vad oportuna jucarea a inca doua etape din retur in acest an. La Craiova ploua torential de doua-trei zile, probabil va veni si lapovita, iar anul urmator nu va fi unul asa de incarcat. Am vazut ca prima etapa de anul viitor e programata pe 18 februarie, iar daca timpul va fi nevaforabil, sper ca oamenii care conduc fotbalul sa ia decizia ca etapele, atat din acest an, cat si cele de la anul, sa se desfasoare normal (returul sa inceapa in primavara lui 2011 - n.r.)".
|