Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, dupa infrangerea, cu scorul de 2-1, din derby-ul cu Besiktas, ca a facut unele alegeri gresite si ca de acum jucatorii sai trebuie sa obtina victorii, informeaza cotidianul "Star". "De maine (n.r. - de luni) trebuie sa schimbam totul. Am avut si noi ocazii, dar din pacate nu am reusit sa le concretizam. Besiktas a avut doua-trei ocazii si a profitat de ele. Dupa intrarea lui Mehmet Batdal in teren am incercat sa jucam mai ofensiv, iar astfel au ramas spatii in spate. In urmatoarele meciuri trebuie sa facem totul posibil. Consider ca am facut unele alegeri gresite. De acum trebuie sa invingem", a spus Hagi.
Potrivit ajansspor.com, jucatorii formatiei Besiktas vor fi recompensati cu prime de cate 20.000 de dolari pentru victoria de duminica.
Presedintele clubului Besiktas, Yildirim Demiroren, a atras atentia asupra formei bune a tehnicianului rival Hagi, spunand ca romanul ar putea cu usurinta sa joace daca ar intra in teren.
Formatia Galatasaray, antrenata de Gheorghe Hagi, a fost invinsa duminica seara, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa Besiktas, in derby-ul etapei a XIV-a a campionatului Turciei. Acesta a fost pentru Hagi al optulea derby ca tehnician al echipei Galatasaray, pe parcursul celor doua mandate (patru meciuri cu Fenerbahçe si patru cu Besiktas). Antrenorul roman a inregistrat in derby-urile din Turcia trei victorii, doua remize si trei infrangeri.
Tehnicianul roman pus la zid de presa
Cotidianul "Aksam" a notat ieri ca tehnicianul Gheorghe Hagi inca nu a reusit sa aduca o contributie la echipa Galatasaray si practic a fost cel care a readus la viata formatia Besiktas. "Contributia lui Hagi este zero!", a titrat "Aksam". "Hagi se numara printre cei care nu reusesc sa se adune si sa aduca o contributie la echipa. Pana acum nu a putut sa isi puna amprenta deloc pe joc. Este de neinteles cum un om ca Hagi, care cunoaste atat de bine fotbalul, nu poate sa isi arate influenta. Un antrenor nu poate sa scoata un fotbalist de pe teren din cauza unei suparari de moment. Hagi nu arata ca este un tehnician care sa actioneze pozitiv asupra jocului de pe banca. Ieri (n.r. - duminica), el practic a readus la viata echipa Besiktas", mentioneaza sursa citata.
"Balonul Hagi s-a spart" este titlul unui articol din cotidianul "Vatan", care scrie, de asemenea, ca Hagi nu a avut nicio actiune cu efect pozitiv pe marginea terenului, de cand si-a inceput al doilea mandat. Nicio schimbare pe care a facut-o nu a avut ca efect o intoarcere a scorului in favoarea echipei Galatasaray (...) Dupa cum netitularizarea lui Milan Baros a fost o greseala mare, faptul ca in repriza a doua l-a scos pe Servet si i-a cerut lui Cana sa joace ca stoper a fost o alta greseala fatala", noteaza jurnalul turc.
|