Dupa cantonamentul ratat de la Herculane, CS Turnu Severin va avea parte de un stagiu adevarat in Slovenia, printre adversarele din amicale numarandu-se si celebra AS Roma.
Asa cum anuntam in urma cu o saptamana, in exclusivitate, CS Turnu Severin a schimbat destinatia celui de-al doilea cantonament, renuntand la ideea de a merge in Austria, fiind preferat un stagiu in Slovenia. Toata tevatura s-a datorat unui singur fapt, mai exact disputarea unui amical cu AS Roma, nu cu Primavera sau echipa de rezerve, ci chiar cu prima "garnitura" a tehnicianului Zdenek Zeman. Cartierul general al oltenilor va fi stabilit in statiunea Kranjska Gora, perioada de sedere fiind 2-15 iulie, interval in care Marius Balau si compania vor disputa patru jocuri amicale dupa cum urmeaza: 4 iulie - NK Gorica (Slovenia), 7 iulie - NK Zagreb (Croatia), 10 iulie - Simurq (Azerbaidjan), 14 iulie - AS Roma (Italia).
"Ma bucur ca am reusit sa parafam acest stagiu de pregatire, pentru ca plana incertitudinea la inceput. Au existat si cateva inconveniente, dar agentia care a intermediat totul a reusit sa regleze lucrurile. Este un lucru extraordinar ca jucam cu AS Roma, nu intalnesti o echipa atat de mare in fiecare zi. Sper ca baietii sa profite de ocazie si sa se ridice, pe cat posibil, la nivelul adversarilor", a spus vicepresedintele severinean Razvan Lupu, pentru GdS.
Bondrea: Este un lucru fantastic pentru jucatori
Antrenorul CS Turnu Severin, Marian Bondrea, s-a aratat incantat de faptul ca elevii sai vor intalni un adversar de calibru cum este AS Roma, dar spune ca nu trebuie facuta o sarbatoare din asta. "Este un lucru fantastic pentru jucatori sa joace impotriva celor de la AS Roma. Este un prilej cu care nu te intalnesti prea des si de aceea ma astept la multe lucruri pozitive din partea lor, pentru ca au de unde invata. Cu siguranta ca va fi o motivatie mare pentru baieti, dar sa nu uitam ca este doar un joc amical, nu trebuie sa facem sarbatoare din asta. Si ceilalti adversari sunt buni si ma refer la NK Gorica si NK Zagreb, pentru ca pe echipa din Azerbaidjan nu o cunosc. Ma deranjeaza putin ca se joaca pe 14 cu AS Roma, iar la o saptamana incepe campionatul si ar putea interveni o oarecare oboseala. Fiind vorba despre AS Roma, nu putem comenta prea mult", a spus Marian Bondrea, pentru GdS. "Pregatirea decurge bine, suntem in grafic. Acum urmeaza acest al doilea cantonament din Slovenia si sper sa imbunatatim relatiile de joc. In privinta lotului, nu avem noutati si nici nu cred ca va mai veni cineva. In nici un caz nu o sa mai vina cineva in probe, pentru ca nu mai avem timp de asa ceva. Sunt multumit de randamentul celor care au venit, dar acum sa vedem cati vor semna, pentru ca se poarta tratative cu ei. In principiu lotul asta ar fi", a completat "Profesorul".
Vancea: Vreau sa-i dau gol lui Lobont, numai sa joace
Vestea ca vor juca impotriva Romei a facut furori si in randul suporterilor. Atacantul Cosmin Vancea s-a declarat incantat de faptul ca-i va intalni pe Francesco Totti si compania si spera sa-i dea gol lui Bogdan Lobont. "Roma e Roma, nu cred ca are nevoie de prezentare. Cred ca este al doilea amical ca importanta dupa Dinamo - FC Barcelona. Am inteles ca jucam cu echipa buna a Romei, nu cu Primavera sau cu rezervele si sper sa fie asa. Va dati seama, vom juca impotriva lui Totti... Pentru noi inseamna enorm si sper sa facem o figura frumoasa. Vreau sa-i dau gol lui Lobont, numai sa joace el titular, sa nu fie preferat altcineva in poarta", a declarat Vancea, pentru GdS. "Mai e mult pana la meciul cu Roma. Pana atunci tragem tare, avem trei antrenamente pe zi si nu e usor deloc. Asta e, suferim acum, ca sa ne fie bine dupa, in campionat", a completat Cosmin Vancea.
|